Prima radiografie dentară la copii

cover-2-anadent-831x315-ian-2017

Radiografia dentară este o imagine a dinţilor, coroanei, rădăcinilor şi canalelor dentare. ”Poza” îi ajută pe medicii stomatologi să detecteze la timp şi să trateze cu precizie afecţiunile dentare existente ori iminente. În aceste condiții este important ca specialiștii stomatologi să aibă o imagine corectă a pacientului, in special a celor mici unde modificările abia încep să apară. În cazul copiilor, aceștia au nevoie de radiografie deoarece dentiția nu este definitivă, dantura lor permanenta inca nu este formata, iar maxilarul încă se dezvolta. Nedetectate la timp, există riscul să apară anumite probleme ce mai tarziu vor fi greu de gestionat, cum ar fi dinții neerupți, înghesuiri, abcese, ori dinți devianți.

La recomandarea medicului stomatolog, in jurul vârstei de 7 ani, când dantura începe să se schimbe, poate fi facută prima radiografie, pentru a vedea și a asigura fondul unei bune creșteri a dentiției permanente. ”Cel mic” este deja la o vârstă în care independența este definitivată și poate rămâne și singur, preț de câteva clipe, în sala de radiografie, fără a mai fi nevoie ca și părintele să poarte  echipament de protecție. De altfel chiar și la școală copiii sunt informați despre această procedură. Operațiune în sine este extrem de simplă, asemănătoare cu cea pentru adulți, singura diferență find doza mult redusă de radiații la care sunt expuși copiii. Deși radiografia dentară este cea mai putin iradiantă dintre toate radiografiile, în cazul copiilor doza de radiații este chiar și mai mică, putând coborî pâna la 10% din doza unui adult. În plus, cele mai moderne aparatele de radiografie digitală, utilizate în clinica noastră, se bazează pe senzori digitali, iar nu pe film, acest lucru ducând la o scădere drastică a timpului de expunere. Studiile au arătat că doza de radiație de la un telefon mobil și bateria sa, depășeste în 24ore cu mult doza de radiații aplicate într-o sedință de radiografie dentală digitală. Mai mult, simpla existență în mediul nostru natural, într-un an, ne supune unei expuneri la radiații similare celei dentare digitale de 3,5 ori mai mare decât expunerea la radiografia digitală.

digital-kid

Decizia efectuării unei radiografii dentare la copil, trebuie luată, în cunoștință de cauză, cu medicul stomatolog curant și după ce se efectuează un control amănunțit. De asemenea, este de preferat reținerea datei la care copilul a făcut o astfel de ”poză” și menționarea ei la o cerere ulterioară pentru radiografie nouă (poate datorită schimbării medicului curant), astfel încăt procedura să fie repetată doar dacă medicul consideră necesar acest lucru. Dacă micuțul a pierdut primul dințișor, ori are deja 7 ani și nu a schimbat niciun dinte de lapte, este momentul să programăm o vizită la medicul dentist. Pe baza controlului și a unei radiografii, acesta poate anunța măsurile preventive pentru o dentiție sănătoasă și frumoasă a copilului.

Pentru programării radiologie sau stomatologie pediatrică ne puteți contacta la 0744-144097  sau 0264-536945, (Cluj Napoca).

Vă așteptăm.